Pescărușul

Un subiect pentru o scurtă povestire: pe malul unui lac trăiește din copilărie o fată tânără, așa, ca dumneata. Iubește lacul ca un pescăruș și e fericită și liberă ca și el. Dar vine din întâmplare un om, o vede și, așa, din lipsă de altceva, o nimicește ca pe acest pescăruș.

Anton Cehov, Pescărușul

Acum două zile am fost la teatru la Pescărușul. O îmbinare de imagini cu impact puternic, muzică rusească și cuvinte cu înțeles profund. Toate acestea m-au făcut să citesc și piesa lui Anton Cehov pe care v-o recomand, poartă în ea sensibilitate, un stil simplu cu forța de a transmite emoție.

Subiectul este ușor de urmărit și cuprinde teme care te pun pe gânduri: ce înseamnă iubirea atunci când nu este împărtășită, ce este un act artistic, poate fi el încadrat în anumite forme (vechi/noi), ce sunt visele noastre, ce pot aduce unele așteptări prea mari, ce înseamnă dezamăgirea și căderea după un vis neîmplinit, cum ne putem raporta la nereușită, ce învățăm noi oamenii pe scena vieții, loviți uneori de suferințe și vise zdrobite?

Primul act se deschide cu dialogul dintre Mașa și învățătorul Medvedenkov care o iubește pe aceasta, conștient însă de faptul că sărăcia lui nu i-ar putea aduce împreună. Mașa declară că pe ea nu o deranjează sărăcia, dimpotrivă, un om sărac poate fi fericit în timp ce ea are o suferință ascunsă pe care o aflăm de-a lungul piesei și anume faptul că îl iubește pe Konstantin, un tânăr ce aspiră să fie un scriitor de succes.

Evenimentul care are ca scop prezentarea scrierii lui Konstantin reunește cunoscuții săi, pe mama sa, o actriță de succes și bărbatul iubit, un scriitor celebru, Trigorin. Un personaj foarte important care va juca în piesa lui Konstantin este Nina, iubita acestuia si fiica unui moșier bogat care visează să devină actriță. Orice prilej de a sosi în casa lui Konstantin este un motiv de fericire și este în același timp un fel de ademenire, un pas spre visul său.

NINA:

Tatăl meu și soția lui nu mă lasă să vin aici. Ei spun că la voi e o atmosferă boemă. Le e teamă ca nu cumva să mă fac artistă…Dar pe mine mă atrage locul ăsta ca pe un pescăruș…

Anton Cehov, Pescărușul

Astfel, pescărușul care dă și titlul piesei, devine simbol al visului, al iluziei, a unei fericiri după care tânjesc oamenii.

După ce piesa lui Konstantin se dovedește un eșec, Nina îl cunoaște pe scriitorul Trigorin care e, la fel, o iluzie, o aparență a fericirii, a gloriei, a succesului. Însă, când ajunge să îl cunoască treptat pe Trigorin, vede că gloria are un preț, că nu e resimțită atât de intens de scriitor și că odată cu faima, există și suferințe sau preocupări mai multe, de exemplu gândurile continue despre subiecte diverse ale cărților, idei care zvâcnesc și care așteaptă și trebuie așezate pe hârtie.

NINA (singură):

(…) Credeam că oamenii celebri sunt mândri și inaccesibili, că disprețuiesc mulțimea, ca și cum s-ar răzbuna prin gloria și strălucirea numelui lor de faptul că mulțimea pune mai presus de toate bogăția și boieria din naștere. Dar uite că și ei plâng, prind pești, joacă cărți, râd și se supără, la fel ca toți ceilalți!…

Anton Cehov, Pescărușul

După dezastrul piesei lui Konstantin, acesta îi aduce Ninei un pescăruș pe care el însuși l-a împușcat, declarând că la rândul său, va face la fel și față de el. Pescărușul, simbol al visului, moare odată cu năzuințele destrămate ale tânărului, odată cu pierderea iubirii sale.

Dacă Konstantin este deziluzionat, Nina abia începe să viseze la cât de frumos trebuie să fie să fii apreciat ca artist.

NINA:

Pentru fericirea de a fi scriitoare sau artistă aș îndura ura rudelor, sărăcia și dezamăgirea, aș locui într-un pod sub acoperiș, aș mânca numai pâine neagră, aș răbda chinul de a fi nemulțumită de mine, de a-mi recunoaște imperfecțiunea, dar pentru toate acestea aș cere în schimb gloria, gloria adevărată, gloria răsunătoare… (își acoperă fața cu mâinile.) Am amețit…Of!

Anton, Cehov, Pescărușul

În al treilea act, ni se înfățișează Mașa care îi destăinuie lui Trigorin că se va căsători cu învățătorul, înăbușind astfel dragostea pe care o simte, visând să o uite prin grijile de fiecare zi.

Totodată, Trigorin îi spune că fiul iubitei sale Arkadina, Konstantin, a încercat să se sinucidă.

Scriitorul Trigorin se pregătește să plece în Moscova cu Arkadina pentru a se îndepărta de problemele create, dar Nina îi spune că a decis să plece și ea în Moscova pentru a deveni actriță. Cei doi stabilesc să se întâlnească la Bazarul slav.

În ultimul act, ni se arată cum au evoluat viețile personajelor după doi ani: Mașa este chemată de Medvedenko să-și îngrijească copilul după ce plecase de trei zile de acasă, iar Mașa se arată plictisită de sarcinile acestea cotidiene, ceea ce arată monotonia cuplului care de la început părea să se destrame din absența iubirii. Aflăm, de asemenea, că visul de a deveni scriitor i s-a îndeplinit lui Konstantin, însă deși Konstantin devine scriitor, el este încă zbuciumat. Dacă în trecut dorea să aducă forme noi în literatură spre deosebire de Trigorin, acum simte că totul se îndreaptă spre rutină, că nu poate face ceva nou.

Ajung din ce în ce mai mult să cred că nu e vorba de forme noi și că omul scrie fără să se gândească la niciun fel de forme, scrie pentru că scrisul se revarsă liber din sufletul său.

Anton Cehov, Pescărușul

Nina a trăit cu Trigorin, au avut un copil care a murit, acesta a părăsit-o iar Nina a devenit actriță lângă Moscova, apoi în provincie, numindu-se Pescărușul. Aflăm că a fost o actriță mediocră și că de câteva zile, s-a întors la un han fiindcă n-a mai fost primită de familia acesteia.

Ultima scenă îi arată pe Konstantin și pe Nina care își împărtășesc viziunea după experiențele trăite. Astfel, Nina, obosită, își dă seama că iluziile sale ce țineau de glorie contrastează cu viața simplă și veselă alături de Konstantin înainte de așteptările sale mărețe.

NINA:

Trăiam veselă ca un copil. Mă trezeam dimineața și începeam să cânt; te iubeam, visam glorie, și-acum? Mâine dis-de-dimineața trebuie să plec la Eleț, cu clasa a treia…(…) Ce viață ticăloasă!

Anton Cehov, Pescărușul

Din toate greutățile (pierderea copilului, a iubirii, dificultatea de a juca pe scenă), Nina învață că în viață, trebuie să ai răbdare și credință pentru a depăși momentele grele.

NINA:

Acum știu, înțeleg, Kostea, că în ceea ce facem noi, ori că am juca pe scenă, ori că am scrie, principalul nu e gloria, nu e strălucirea, nu e ceea ce visam eu, ci puterea noastră de a îndura. Să știi să-ți porți crucea și să-ți păstrezi credința. Eu cred și sufăr mai puțin. Și atunci când mă gândesc la chemarea mea, nu mă mai tem de viață.

Anton Cehov, Pescărușul

În schimb, Konstantin, rătăcește și îi e greu să își îndeplinească misiunea de scriitor în lipsa unei viziuni clare.

Ți-ai găsit calea, știi încotro să mergi, pe câtă vreme eu tot mai orbecăiesc prin haosul visurilor și al imaginilor, fără să știu la ce și cui folosește. Nu cred și nu știu care-i chemarea mea!

Anton Cehov, Pescărușul

Avem două viziuni contrastante care te fac să îți pui semne de întrebare, e o carte profundă care te intrigă, te scoate din zona de comfort fiindcă asta știe să facă o carte bună.

Bibliografie:

  1. Anton Pavlovici CEHOV, Pescărușul, 1896, trad. Moni GHELERTER și R. TEGULESCU
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s