Bastarda Istanbulului, Elif Shafak

Bastarda Istanbulului, scrisă de autorea turcă Elif Shafak, e una din acele cărți care te fac să le citești pe îndelete, dat fiind faptul că întâlnim elemente istorice prin raportarea la masacrul turcilor asupra armenilor din 1915, elemente împletite cu tema identității și a căutării de sine, teme care, desigur, sunt complexe și necesită reflecție. Dincolo de acestea, regăsim pasaje care delectează și anume descrierile minuțioase ale Istanbulului care ne transportă prin străduțele lăturalnice, ne pun față în față cu Bosforul, cu oamenii tradiționaliști dar și cu cei mai moderni, iar prin toate acestea scriitoarea creează o atmosferă aparte.

Când ieși în stradă, în ciuda întunericului care se lăsa, avu senzația că era dimineața devreme. Ploaia încetase, iar viața părea frumoasă, aproape suportabilă. Cu toate că traficul era încă infernal, iar străzile pline de noroi, mirosul înviorător de după ploaie dădea întregului oraș un aer sacru.
(…)
Instanbulul devenise parcă o metropolă fericită de un pitoresc plin de romantism, la fel ca Parisul, își spuse Zeliha; nu că ar fi fost vreodată la Paris. Un pescăruș trecu zburând jos, lansând un mesaj codificat pe care era aproape pe punctul de a-l descifra. Preț de jumătate de minut, Zeliha a fost încredințată că se afla în pragul unui nou început.

Cartea Bastarda Istanbulului are ca fundament căutarea identității de către două personaje în epoca modernă, puternic legată de trecut. Este vorba de Armanoush, o adolescentă a cărei mamă de origine americană, separată de partenerul său armean atunci când fiica lor Armanoush s-a născut, continuă să își trăiască viața alături de un bărbat de origine turc, Mustafa. În acest fel, Armanoush este scindată între spațiul din America și familia sa armeană care îi face cunoscute obiceiurile și specificul armenilor dar totodată, îi transferă durerea lor cu privire la trecutul armenilor, o comunitate rămasă minoritară.

De cealaltă parte, ni se prezinta Asya, o adolescentă la fel  de rebelă ca mama sa Zeliha care a crescut-o fără tată în Istanbul. Asya ascultă Johnny Cash, citește filozofie și se arată aparent indiferentă și dură, mască sub care se află o revoltă mocnită. Asya, spre deosebire de Armanoush, nu are un interes vădit față de identitatea sa, având în vedere că nu a avut un stâlp stabil de-a lungul evoluției sale, simțind că este bastarda familiei, cu atât mai mult cu cât mamei sale îi spune „mătușă”, iar cu celelalte femei din familie, cu bunica sau mătușile sale, nu rezonează.

Până a nu împlini șaptesprezece ani, Asya Kazanci a mai înțeles că nu aparținea Istanbulului mai mult decât plăcuțele pe care scria «stradă în construcție» sau «clădire în curs de restaurare», instalate temporar de municipalitate, sau decât ceața care se lăsa peste oraș în nopțile întunecoase ca să nu se mai risipească decât atunci când se crăpa de ziuă, neducând nicăieri, neînchegându-se în nimic.

Astfel, Armanoush este cea intrigată de trecutul armenilor, dorind să afle mai multe despre istoria acestora, prin declarațiile vii ale unor oameni obișnuiți. Tatăl vitreg al lui Armanoush este chiar fratele Zelihei, Mustafa, lucru care înlesnește călătoria acesteia în Istanbul, iar interesul ei manifest pentru identitatea acesteia o va purta, la rândul său, pe Asya pe acest drum, fără ca această dorință să fie atât de fățișă.

Pe măsură ce am lecturat, cartea Bastarda Istanbulului m-a făcut să mă întreb dacă Armanoush va reuși cu adevărat să afle cine este și dacă va reuși să împace cele două origini, cea americană și cea armeană sau mai degrabă dacă se va identifica doar cu una dintre acestea. Am apreciat stilul scriitoarei, felul de a îmbina elemente istorice și modul de a arăta cum acestea influențează situații din prezent, dar și modalitatea de a contura personajele. Cartea a reușit să mă pună pe gânduri și m-a făcut să mă gândesc la o persoană în complexitatea ei, fiind întregită de rădăcinile sale din familie, de obiceiurile transmise până în prezent, de istoria poporului din care face parte și de trăirile acestuia față de trecut.

Poveștile de familie se amestecă în așa fel, încât ceea ce s-a întâmplat cu multe generații în urmă poate avea impact asupra evenimentelor aparent fără legătură din timpul prezent. Trecutul nu poate fi uitat.

Citate care mi-au plăcut:

  • Să nu blestemi lucrurile care cad din cer. Nici măcar ploaia.

            Orice ar cădea, oricât de tare ar tuna, oricât de înghețată ar fi lapovița, nu trebuie să rostești niciodată vreo blasfemie împotriva celor pe care cerul ni le-ar putea hărăzi.

 

  • Supermarketurile sunt locuri periculoase, pline de capcane pentru cei descurajați și confuzi, sau cel puțin așa gândea Rose pe când se îndrepta spre raionul de scutece, hotărâtă de data asta să nu cumpere decât ce avea într-adevăr nevoie.

 

  • Asya dezamăgită, Armanoush tristă, au ieșit din restaurant în peisajul încântător al Bosforului ce strălucea în lumina soarelui de iarnă târzie. Și-au pus mâinile streașină la ochi ca să se ferească de razele soarelui. Amândouă au respirat adânc și și-au dat seama imediat că primăvara plutea în aer.

 

  • Pe când mergeau în sus și-n jos pe străduțele unduitoare, fiecare cartier arăta atât de diferit, încât Armanoush începu să creadă că Istanbulul era un labirint urban, că existau mai multe orașe într-unul singur.

 

  • Totul e o adevărată aventură aici. Orașul e frumos. Seamănă cu San Francisco în anumite privințe-străzile în pantă, ceața permanentă, briza marină și chipurile boeme pe care le întâlnești în locurile în care te aștepți mai puțin. E un fel de labirint urban. Mai curând un amalgam de orașe adunate într-unul singur decât un oraș în sine. Apropo, bucătăria e fantastică.

 

  • Armanoush roși. În lumina vioaie a soarelui de iarnă ce strălucea printre norii groși, chipul ei era cel al unei fete îndrăgostite.

 

  • -Bine atunci, a ciripit Micul Porumbel Rătăcit. Spune-mi povestea Micului Porumbel Rătăcit. Însă te previn de pe acum că, dacă aud vreun lucru trist, îmi desfac aripile și îmi iau zborul.

 

  • Adevărul e că, oricât de mult i-ar fi displăcut să recunoască asta, știa că trecutul trăia într-adevăr în prezent.

 

Bibliografie:

  1. Elif Shafak, Bastarda Istanbulului, Iași, Editura Polirom, 2003, trad. din lb. eng. de Ada Tanasă
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s