Durere, Zeruya Shalev

E impresionant cum suferințele din trecut pot influența puternic prezentul, scoțând la iveală răni nevindecate. Inevitabil, vindecarea este strâns legată de raportarea la acele amintiri pe care le credeam uitate sau, mai degrabă, am vrut să le ascundem, dar care ies la suprafață uneori prin dureri fizice ce avertizează că undeva, ceva, nu este bine. Asta ne arată cartea scriitoarei israeliene Zeruya Shalev, Durere.

În urmă cu zece ani, Iris, mamă a doi copii, Alma și Omer, și-a fracturat bazinul după ce un autobuz a explodat în urma unui atentat. Toate durerile care au urmat au fost ascunse față de copiii ei, de Miki, soțul ei, fapt ce a distanțat-o de familie, încercând să pară puternică și preocupându-se mai mult de datoriile sale ca directoare de școală, iar anii care au urmat au fost marcați parcă de o anestezie generală, o încercare de a uita de suferință.

Însă, după acești zece ani, Iris se confruntă din nou cu dureri ale bazinului care reînvie trăiri din trecut. Astfel, sunt readuse în prezent vini resimțite odată: vina lui Miki pentru că în dimineața accidentului spusese că pleacă la muncă pentru o defecțiune tehnică de la serviciu, lăsând-o pe Iris să-i ducă pe copii la școală, vina lui Omer că în acea dimineață rămăsese prea mult la toaletă și vina Almei că atunci dorise să aibă o coadă de cal falsă, ceea ce a întârziat sosirea lor la școală. Este vorba de niște dureri nerostite care îi îndepărtează pe cei din familie, între ei existând un zid, o comunicare defectuoasă. Între Iris și Miki este o distanță vădită, acesta dedicându-se jocurilor de șah pe calculator, iar între Iris și Alma se adâncește o prăpastie sufletească, iar fiica sa pleacă în Tel Aviv unde este atrasă de șeful său precum un guru într-un fel de sectă.

Durerile pe care Iris le resimte reprezintă o întâlnire cu trecutul: aceasta merge la medic, acolo unde îl întâlnește pe Eitan, bărbatul care în urmă cu treizeci de ani o părăsise după moartea mamei sale. În ciuda faptului că Iris îi fusese alături pe tot parcursul bolii sale, Eitan se departe de ea tocmai pentru a uita, la rândul lui, durerea resimțită în acest timp.

Dar dacă s-ar fi implicat mai puțin în durerea lor, dacă ar fi rămas pe margine, n-ar fi fost părăsită, fiindcă a învățat curând că abandonul total e reversul devotamentului total.

După despărțirea de Eitan, Iris resimte o suferință care o paralizează și care este amorțită în perioada căsniciei cu Miki, însă revederea după treizeci de ani cu bărbatul de care a fost îndrăgostită este emoționantă, făcând-o să răscolească printre detaliile iubirii lor intense.

Într-o singură clipă de întâlnire fără cuvinte viața pe care a trăit-o i s-a dezvăluit în fața ochilor ca un trup uzat, plin de cicatrici și inutil. Ea nu și-a revenit și niciodată n-o să-și revină, ea numai se preface de aproape treizeci de ani.

Întrevederea cu Eitan după atâția ani este una caldă și înduioșătoare, iar Iris descoperă o iubire încă vie care totuși naște conflicte interioare fiindcă universul fericirii ei este îndepărtat, înțepenit în adolescență, iar prezentul este locuit de familia și cariera construită de aceasta.

Mâinile lui îi mângâie părul, îi pipăie obrazul ca și cum ar fi orb, atingerea lui e străină și cunoscută, și închide și ea ochii, se lipește de trunchiul lui subțire, e el, și mâinile ei își amintesc, e ea, și trupul ei știe, ăștia sunt ei și astea sunt rămășițele iubirii lor, în afara spațiului și a timpului, iubirea asta a fost întotdeauna acolo, aproape că dintotdeauna.

Durere, cartea scriitoarei Zeruya Shalev, este tulburătoare și profundă, fâcându-ne să pătrundem în viața unei familii aparent ordonate, zdruncinată însă de dureri fizice în spatele cărora se ascund dureri sufletești. Într-un fel, poate fi și pentru cititor o lecție prin faptul că îl îndeamnă să se gândească pentru câteva clipe în urmă, la ceea ce a lăsat de izbeliște în sufletul său, determinându-l să se întrebe dacă mai poate repara cumva loviturile din trecut.

img_1767-3

Citate preferate:

-„Când iubești pe cineva îi simți durerea.

-„Începutul iertării-ca proces la care participă ambele părți deopotrivă-e însăși recunoașterea durerii pricinuite atât nouă, cât și celuilalt, e capacitatea de a vedea punctul de vedere al celuilalt alături de punctul nostru de vedere. La începutul iertării se află modestia care îți dă posibilitatea să-l vezi pe celălalt ca pe o entitate independentă și deosebită, și nu ca rezultatul voinței și acțiunilor noastre. Este obligația de a ne ajuta unul pe celălalt să evităm noi lovituri, conștienți de faptul că o schimbare adevărată se poate realiza numai prin cooperare.

-„Pentru cei mai mulți medici boala e principalul, iar pentru noi e doar un subiect secundar. Noi nu încercăm să vindecăm, ci numai să micșorăm suferința.

-„Cine nu simte nu suferă. Ăsta a fost visul meu vreme de ani de zile, să anesteziez sentimentul, nu întâmplător mi-am făcut specializarea în anestezie.

-„Dacă cel puțin am ști să iubim în măsura în care știm să fim supărați, să facem bine în măsura în care știm să ne certăm, să mângâiem și să ne mângâiem în măsura în care știm să chinuim și să ne chinuim. S-ar zice că pe măsură ce trec anii capacitatea de a da plăcere degenerează. Oare asta depinde de vârsta noastră sau de vechimea relației? Și poate că, la urma urmei, e vorba de înzestrările relației, de calitatea și de capacitățile ei (…).

-„(…) asta e ultima zi a anului școlar, și ei îi vine să doarmă de-a-n picioarelea, cu capul pe umărul lui și cu mâinile pe ceafa lui. Cât de mult îi plăcea să ațipească în brațele lui, nimic nu-i despărțea, aerul pe care el îl expira ea îl inspira.

-„Și se pare că uneori nu ajunge să dai viață o singură dată, uneori trebuie să le dăm viață copiilor noștri încă și încă o dată, să veghem ca răsuflarea lor să nu se întrerupă, să-i ajutăm iar și iar să aleagă viața, acel dar pe care l-au primit de la noi, deși nu l-au cerut, și asta încearcă ea să facă acum, și de aceea o doare atât de tare, așa cum a durut-o nașterea fiică-sii, în noaptea rece când trupul ei tânăr se zvârcolea în suferințe ca să se despartă de făptura care fusese găzduită în pace înlăuntrul lui.

-„Când fugi de realitate nu ești un om liber.

Bibliografie:

  • Zeruya Shalev, Durere, Iași, Editura Polirom, 2016, trad. din lb. ebraică și note de Gheorghe Miletineanu
Anunțuri

Un gând despre “Durere, Zeruya Shalev

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s