Paterson (2016)

Oh, Paterson! Mi-a plăcut super mult filmul ăsta. De la o vreme îmi place să văd clipuri, filmulețe care nu au neapărat un șir de acțiuni care să te țină cu sufletul la gură, ci mai degrabă, ceva care să te surprindă printr-o idee, să dea naștere unor întrebări, să aibă imagini puternice.

Lucrul ăsta s-a întâmplat cu filmul la care m-am uitat recent. Paterson este un orășel banal, iar personajul principal, cu același nume, este un șofer de autobuz, însă nu un oarecare șofer, ci unul care vizualizează lumea și oamenii ca pe niște personaje, văzând poezia din spatele dialogurilor și întâmplărilor lor.

Paterson este de fapt un simplu om cu suflet de poet care își adună poeziile într-un carnețel și pe care le împărtășește cu iubita sa. Poezii fără rimă, poezii despre iubire, despre timp, poezii scrise în singurătate, la micul dejun…oriunde se simte Paterson inspirat. Iar filmul este o derulare de secvențe care arată frumusețea și poezia lucrurilor mărunte care au farmecul și profunzimea lor.

Mi-a plăcut și povestea de dragoste dintre Paterson și frumoasa lui iubită Laura, muza lui. Este un alt caracter care iese în evidență: o femeie care iubește arta, care visează frumos, care asortează orice lucru și orice haină în alb și negru. Până și chitara și prăjiturile pe care le face sunt în alb și negru.

E un film în regia lui Jim Jarmusch care îi are în rolurile principale pe Adam Driver (Paterson) și Golshifteh Farahani (Laura). Minunat!

Surse:

1.https://www.youtube.com/watch?v=m8pGJBgiiDU&t=4s

2. Cinemagia

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s