Ce am văzut la Paris în 2 zile

Parisul este un adevărat ocean. Aruncați sonda înlăuntrul lui, nu-i veți afla niciodată adâncimea. Străbăteți-l, zugrăviți-l: oricât de mulți și de grijulii vor fi exploratorii acestei ape, totdeauna va rămâne un loc de necercetat, totdeauna vor rămâne flori, perle, monștri, lucruri nemaiauzite, pe care scafandrii literari le-au scăpat din vedere.

Honoré de Balzac, Moș Goriot

IMG_5178
Galeries Lafayette

Pentru mine, Parisul a avut mereu acel ceva, acel „je ne sais quoi” magic, cu un farmec aparte. Încă de când eram la liceu și eram fascinată de cultura franceză, de sonoritatea limbii franceze, îmi petreceam timpul uitându-mă la fotografii pe Tumblr și pe alte bloguri care înfățișau Parisul, cu obiectivele sale cele mai cunoscute sau cu străduțele mai lăturalnice. Văzând toată acea splendoare, albul clădirilor printre care puteai să te rătăcești, plimbându-mă pe Google Maps și uitându-mă la cafenelele care erau de o parte și de alta a drumurilor, mi-am propus ca într-o zi să ajung și eu la Paris.

S-a întâmplat. În luna iunie, pe o vreme călduroasă, dar și puțin capricioasă, am ajuns la Paris și i-am descoperit poezia, însă puțin de tot, 2 zile.

IMG_5293
Turnul Eiffel

Cel mai frumos este să vezi Parisul plimbându-te pe jos. Străduțele îți bucură ochii cu tot felul de magazine, florării, cafenele. Sunt umbroase și din unele unghiuri poți întrezări foarte ușor celebrul Tour Eiffel. Am admirat clădirile majestuoase, cu istorie în spate și totodată, mergând la pas, îmi imaginam cum este viața într-un astfel de oraș, cât de frumos este să te trezești într-un apartament micuț cu vedere la Sena, să privești forfota orașului și să îți pregătești hainele cu grijă pentru a te bucura de o nouă zi.

Mi s-a părut foarte poetic să stai pe Sena și să vezi acele bateaux-mouches care îi plimbă pe turiști sau să citești sau să faci fotografii.

Am admirat podurile lor (mai ales acel pod cu lacăte sau Podul Alexandre III) unde Adele a filmat videoclipul pentru Someone like you.

IMG_5137
Pont Alexandre III

Mi-au plăcut și muzeele lor: pe multe le-am văzut din afară fiindcă timpul a fost limitat, însă au fost și muzee pe care le-am vizitat și care m-au uimit prin măreția lor. Am cumpărat un Paris Museum Pass care a costat în jur de 50 € și care permitea acces în toate muzeele din Paris pentru 2 zile. Am văzut Musée du Quai Branly, aproape de Turnul Eiffel, Muzeul Louvre unde am admirat statuia ce întruchipează Victoria lui Samothrace, statuia lui Venus din Milo, Monalisa, camerele dedicate apartementelor lui Napoleon al III-lea, foarte somptuoase, expozițiile dedicate pictorilor italieni și spanioli. A fost o plăcere să mă rătăcesc prin acest muzeu enorm, dar care mi-a plăcut atât de mult.

De asemenea, am mers la Château de Versailles care a fost reședința unor mari regi ai Franței și care a cunoscut gloria în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea (Regele Soare). Destul de aglomerat, este totuși un obiectiv important de vizitat. Mi-a plăcut să văd grupuri de elevi care erau învățați despre istoria țării lor și am văzut multă pasiune în personalul din muzeu.

Domul Invalizilor este un alt obiectiv bifat, locul în care este înmormântat Napoleon Bonaparte. Mi-a plăcut arhitectura și măreția pe care o inspira clădirea, puterea sa de a te face să dai timpul înapoi și să îți imaginezi acel loc animat de mari personalități istorice, acele străzi străbătute de ei.

IMG_5104
Domul Invalizilor

După-amiaza Parisul este foarte aglomerat, parizienii ies de la muncă pe motociclete, în mașini, iar locurile propice pentru relaxare sunt parcurile, grădinile. Personal, am ajuns la Jardins de Tuileries, am fost mirată să văd că Parisul este mai curând verde decât plin de flori. Florile puteau fi admirate la florării, dar nu le-am observat în plimbările mele acolo. Însă, grădinile au darul să te relaxeze, cu sau fără flori. Am stat pe celebrele scaune verzi adunate în jurul fântânii din Jardins de Tuileries, am ascultat vorbindu-se în franceză, am văzut cerul străbătut de avioane și mult verde relaxant.

IMG_5288
Jardins de Tuileries

Un alt loc care merită văzut este cartierul Montmarte, cu acele scări numeroase de urcat, mi-a plăcut atmosfera de seară: răsunau cântecele lui Michael Jackson, îngânate și de public, cafenelele erau pline de oameni care se bucurau de atmosfera chic, iar Sacre-Coeur este superbă atunci când e luminată. De asemenea, panorama văzută asupra Parisului din acest punct este minunată. O altă panoramă asupra Parisului din orice unghi se poate admira din Turnul Montparnasse care are 58 de etaje și de unde Turnul Eiffel se vede superb.

Parisul are, cu siguranță, multe locuri și lucruri de văzut, aș vrea să revin acolo fiindcă am rămas cu dorința de a vizita muzee cum ar fi Musée d’Orsay, Musée Rodin, mi-e dor deja să mă plimb de-a lungul Senei, să văd Catedrala Notre Dame și să admir oamenii care știu să se relaxeze.

 

Iar voi? Ați văzut Parisul? Nu-i așa că v-ați întoarce acolo?

Anunțuri

8 gânduri despre “Ce am văzut la Paris în 2 zile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s