Câteva lucruri din această săptămână (14)

Hey, guys!

Pentru mine a fost o săptămână lungă, în care am învățat sau mi-am reamintit lucruri importante, iar Internetul a fost una din surse.

Despre răbdare

-Am văzut un discurs motivațional în care Simon Sinek ne vorbește despre răbdare și despre generația de astăzi care a fost învățată să primească totul de-a gata aici și acum, o generație care își comandă lucrurile de care are nevoie de pe website-uri într-un ritm amețitor, care este la o distanță de un click față de filmul preferat, o generație care își găsește doza de fericire pasageră pe Facebook și în rețelele de socializare, dar care își construiește mai greu drumul spre împlinire, fie că ne referim la iubire, la locul de muncă sau la prietenie. Generația de azi parcă nu mai poate aștepta atunci când trebuie să atingă un scop. Ceea ce e de reținut și de transmis mai departe e că toate lucrurile esențiale se obțin cu efort și mai ales, se obțin în timp și cu multă răbdare. E un discurs de câteva minute care cu siguranță inspiră și care te face să vezi că dacă nu ai reușit anumite lucruri atât de repede, este în regulă, iar asta pentru că e nevoie să îți dai timp. Discursul poate fi văzut aici.

Despre iubire

-Am văzut videoclipul ăsta absolut superb, filmat în Paris (unde în altă parte?) care exprimă multă iubire și prin dans și prin muzică. Cântecul se numește Dans Tes Yeux (Tiwayo).

Despre reușită sau nu

-Am citit acest articol al Danei Rogoz în care ne scrie cu sinceritate despre faptul că noi, oricât de înzestrați am fi, oricât de buni am fi fost la școală, uneori, ca să reușim în viață, trebuie să avem acel gram de noroc. Articolul ăsta ne pune puțin cu picioarele pe pământ și ne face să ne gândim realist la visele noastre. Iar înainte să ne învinovățim pentru faptul că nu am ajuns chiar atât de sus pe cât ne doream în ciuda efortului depus, să ne gândim că poate am fi avut nevoie și de mai multă șansă. Deci, fii mândru de tine și de munca ta. 🙂

Despre muzică

-Am fost la un concert al celor de la Bere Gratis și mi-a plăcut că au adaptat niște cântece populare precum Aseară ți-am luat basma, Ciuleandra în stil pop-rock. Mi-a plăcut mult și această versiune, cântată cu Gheorghe Zamfir.

Despre destindere

Deși este relativ aproape de centru, ajung greu la Bojdeuca lui Creangă din Iași. E o adevărată plăcere să mergi până acolo datorită liniștii de pe Sărărie, iar odată ajunsă acolo, m-am simțit un pic ca în filmul A Good Year, iar asta pentru că merele lovite de pe jos, florile și calmul din zonă mi-au adus aminte puțin de zona Provence.

 

 

Despre roz

Este cunoscut faptul că iubesc florile, iar în această săptămână am surprins multe nuanțe de roz înflorate.

 

 

Să aveți un weekend frumos și o săptămână ce vine însorită!

Surse:

-Youtube: 1, 2,  3

Dana Rogoz

2 gânduri despre “Câteva lucruri din această săptămână (14)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s